Festivalul „Tradiții Argeșene” și expoziții: agenda culturală din Argeș

Citește și

Consiliul Județean Argeș a anunțat programul evenimentelor culturale organizate între 21 și 28 august 2026. Agenda include festivaluri, expoziții, ateliere pentru public și vizite la obiective muzeale din județ.

Festivalul „Tradiții Argeșene” ajunge la ediția a XIII-a și se desfășoară în perioada 21–23 august. Timp de trei zile, programul va cuprinde preparate tradiționale la proțap și ceaun, hora satului, concerte live și ateliere susținute de meșteri populari.

Participanții vor putea urmări demonstrații de realizare a opincilor, împletituri din nuiele, lucrări de fierărie și obiecte din lut. Evenimentul va avea și momente dedicate publicului de toate vârstele, cu artiști pe picioroange îmbrăcați în straie de sărbătoare.

Expoziții la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană Argeș găzduiește, între 22 și 28 august, mai multe expoziții cu tematică istorică, etnografică și artistică. Acestea pot fi vizitate în diferite spații ale instituției și la Pitești Retail Park.

  • „Regina Maria a României”, la Pitești Retail Park, cu facsimile realizate după fotografii și cărți poștale dedicate reginei;
  • „Identitate și continuitate. Portul tradițional din Argeș și Mușcel”, în holul bibliotecii, la etajul I, cu imagini din albume și cărți poștale vechi, precum și fotografii ale unor personalități care au purtat ia de Mușcel;
  • „Edificii vechi ale bibliotecilor din România”, la etajul al II-lea, expoziție alcătuită din 17 fotografii;
  • „Argeșul și Muscelul – spații istorice ale românismului”, expoziție de carte monografică și etnografică;
  • o dublă expoziție de pictură semnată de Daniela Gherman și Ana Gabriela Bulugea.

Propunerile muzeelor din județ

La Muzeul Golești sunt prezentate mai multe expoziții dedicate istoriei, artei și patrimoniului cultural. Muzeul este deschis zilnic, de luni până duminică, între orele 09:00 și 18:00.

  • „Interferențe culturale româno-bulgare la Dunărea de Jos”;
  • „Culorile Ortodoxiei”;
  • „Spații complementare”;
  • „Alchimia culorilor”;
  • „7 Structuri pentru Întrebările Ființe”;
  • „Maria Tănase – suflet românesc”;
  • „Școala de altă dată!”;
  • „Pe urmele Goleștilor”;
  • „Bolnița banului Radu Golescu”, despre sistemul medical din spațiul românesc în secolul al XIX-lea.

Muzeul Județean Argeș propune, ca „Exponatul lunii august”, bicicleta de concurs care i-a aparținut ciclistului argeșean Gabriel Moiceanu. Născut la 12 august 1934, la Câmpulung Muscel, sportivul a câștigat Turul României în 1958 și a mai obținut de patru ori clasarea pe podium.

În aceeași perioadă, la Muzeul Județean Argeș pot fi vizitate și următoarele expoziții:

  • „Floria Civitu – Repere figurative”;
  • „Casa Regală și Armata Română. Imagini de epocă”;
  • „Drum prin istorie – Patrimoniul arheologic în contextul construirii autostrăzii Sibiu–Pitești / Secțiunea 3”;
  • „Rolul dinastiei germane Hohenzollern-Sigmaringen în formarea și consolidarea statului național român modern (1866–1916)”.

Obiective deschise publicului

Oferta muzeală include și Expoziția Sportului Argeșean – „Campionii”, Castrul Roman Câmpulung – Jidova, Expoziția Memorială „Dinu Lipatti”, Lapidarium, expoziția „Flori de mină – Comorile adâncurilor” și Galeria de Artă Naivă.

Cetatea Poienari poate fi vizitată de luni până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Ultima urcare este programată la ora 17:00.

Planetariul Muzeului Județean Argeș rămâne închis între 14 și 31 august 2026, pentru lucrări de mentenanță și revizie tehnică. Activitatea cu publicul va fi reluată la 1 septembrie, iar programul complet al evenimentelor culturale poate fi consultat pe site-ul Consiliului Județean Argeș.

Articole Recente

Publicitate