Trei bărbați, cu vârste de 52, 58 și 67 de ani, au fost răniți luni, 19 octombrie 2026, în timpul unor lucrări efectuate la o firmă de pe strada Serelor din Bascov. Aceștia au ajuns la spital după ce anvelopa unei remorci a explodat în timp ce era demontată.
Cei trei efectuau lucrări de mentenanță la remorcă în momentul producerii incidentului. Explozia le-a provocat leziuni la nivelul feței și al corpului, iar victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri.
Anchetă penală după accident
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov au intervenit după sesizarea primită de Poliția Municipiului Pitești. În urma verificărilor, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precum și nerespectarea acestor măsuri.
Cercetările sunt desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Ancheta urmează să stabilească exact împrejurările în care s-a produs accidentul și eventualele responsabilități.