Muzeul Județean Argeș a găzduit o întâlnire dedicată împlinirii a 160 de ani de la fondarea Academiei Române. Academicieni și membri corespondenți ai instituției au discutat cu elevi olimpici, tineri performanți și membri ai echipei de robotică BROBOTI.
Evenimentul, intitulat „Academia Română la 160 de ani – punți către conștiințele comunității”, i-a avut ca invitați pe academicienii Ioan Dumitrache, Mihai Viorel Bădescu și Gheorghe Păun, precum și pe membrii corespondenți Dumitru Mihalache și Mariana Carmen Chifiriuc. Personalitățile prezente au legături cu „România de la Argeș”.
Mesaje pentru tânăra generație
Întâlnirea a fost organizată de Mihaela Stănciulescu, fondatoarea Asociației „Puncte de Vedere”, și Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș. Consiliul Județean Argeș a fost reprezentat de vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu.
„Argeșul a fost și rămâne un spațiu al valorilor, al culturii și al performanței. Faptul că personalități ale Academiei Române, cu rădăcini în județul nostru, se întâlnesc astăzi cu tineri care excelează în educație și inovare este un puternic mesaj de continuitate. Avem datoria să îi apropiem pe tineri de adevăratele repere și să le oferim modele care să îi inspire”, a transmis vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu.
În cadrul evenimentului, Adrian Dumitru Bughiu le-a oferit academicienilor plachete de excelență din partea președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă. Distincțiile au fost acordate pentru contribuția acestora la dezvoltarea culturii, științei și cercetării românești.
Dialog cu elevii și cercetătorii
Discuțiile au avut un caracter interactiv, iar elevii olimpici și tinerii cu rezultate deosebite de la colegiile de prestigiu din județ au avut ocazia să dialogheze cu invitații. La întâlnire au participat și membrii echipei de robotică BROBOTI.
Evenimentul de la Muzeul Județean Argeș a marcat rolul Academiei Române ca reper al culturii și spiritualității naționale și a apropiat această instituție de comunitatea argeșeană și de noua generație.