Modernizarea DJ 739 din Vulturești a început. Argeșul are 12 proiecte „Anghel Saligny”

Citește și

Lucrările de modernizare a unui tronson de aproximativ doi kilometri din DJ 739 au intrat în etapa de execuție, după predarea amplasamentului în comuna Vulturești. Investiția este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și din bugetul local.

Predarea amplasamentului a avut loc vineri, 21 august 2026, în prezența președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a administratorului public al județului, Marius Cristian Puiu, și a primarului comunei Vulturești, Liviu Poșircă.

Ce lucrări sunt prevăzute

Proiectul vizează sectorul Bârzești, la intersecția cu DN 73D, până la Beleți, pe traseul care traversează localitățile Negrești și Zgripcești. Pe lângă refacerea carosabilului, constructorul va amenaja elemente necesare pentru colectarea și evacuarea apei, precum și pentru accesul către proprietăți.

  • șanțuri betonate și rigole;
  • podețe la intersecțiile cu drumurile laterale;
  • podețe de acces la proprietăți;
  • acostamente amenajate.

Durata stabilită pentru finalizarea lucrărilor este de 17 luni.

12 investiții în județ

Consiliul Județean Argeș are aprobate, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, 12 proiecte de infrastructură rutieră. Acestea se află în etape diferite de implementare.

Unul dintre proiecte este deja finalizat: modernizarea DJ 703B, pe traseul Pădureți (DJ 679) – Costești (DN 65A). Drumul are o lungime de 10,312 kilometri și traversează localitățile Lunca Corbului și Costești.

Articole Recente

Publicitate